Top 10 Jucării sub 50 lei pentru băieței

Când vine vorba de alegerea unei jucării pentru cel mic, știm bine cu toții că prețul este un criteriu foarte important în decizia pe care o luăm.

Așa că ne-am gândit să vă prezentăm un TOP 10 al jucăriilor sub prețul de 50 lei pentru băieței.

Așadar, ce putem cumpăra cu maxim 50 lei de la GașcaDeJucării?

  1. Mașinuță cu telecomandă – Mașinuțele vor fi întotdeauna în topul preferințelor băiețeilor. De la cele simple cu baterii, până la cele cu acumulatori, de la mașini metalice cu radiocomanda, la cele de poliție sau utilitare, la GașcaDeJucării puteți găsi o varietate mare de modele.
  2. Jocuri de construcție – Micii constructori sunt pasionați de această activitate încă de la câțiva anișori. Fie ca e vorba de puzzle-ul clasic sau 3D, rotodisc sau roboți complecși, jocurile de construit au multiple beneficii în dezvoltarea motricității fine, a orientării în spațiu, a răbdării dar și a imaginației și creativității.
  3. Jocuri interactive – Relațiile dintre copii se creează prin joacă încă de la o vârstă fragedă. Prin diverse jocuri și activități cei mici formează prietenii, ajutând la conturarea unui caracter sociabil ca viitori adulți. Tot prin joc, cel mic ajunge să se cunoască pe sine, să experimenteze emoții și sentimente nemaîntâlnite. Jocurile interactive cele mai întâlnite la GașcaDeJucării sunt cele cu lumini și sunete, menite să atragă atenția celui mic și să îl captiveze în arta jocului. Dintre acestea amintim: telefonul mobil de jucărie, orga muzicală cu funcții în limba engleză, roboțelul rotativ, mașinuța 3D și multe alte jucării.
  4. Figurine, Eroi și Roboți – Un studiu făcut la o universitate din Canada arată că 65% dintre copilași au la un moment dat cel puțin un prieten imaginar. Fie că este vorba de un personaj din desene sau un prieten născut din propria imaginație, prietenii imaginari au un rol important în dezvoltarea copiilor mici.
  5. Trenuri și circuite – Trenulețele electrice pe șine pot stimula dezvoltarea abilităților motorii, cognitive și senzoriale ale celor mici. Acestea pot varia în funcție de dimensiune (există modele de interior, create special pentru a fi asamblate pe o masă, pe podea, sau cele de exterior, care pot fi asamblate în grădină), motor (cu baterii sau cu conectare la rețeaua electrică), design (trenulețe electrice de jucărie sau de colecție), accesorii. La GașcaDeJucării avem mai multe modele, dintre care amintim: trenuleț pe sină, tren Rail King demontabil, tren cu lumini.
  6. Animale – domestice, sălbatice, dinozauri, șopârle – Dacă sunteți la capitolul ”Să învățăm animalele” atunci sunteți norocoși că ați ajuns la GașcaDeJucării. De-a lungul timpului, clienții care ne-au călcat pragul s-au declarat foarte mulțumiți de diversitatea regnului animal pe care au întâlnit-o la noi. Fie că sunteți în căutare de animale domestice, sălbatice, marine sau a insectelor, seturile de animale sunt foarte educative, ajutând la îmbunătățirea vocabularului dar și a imaginației, dovedindu-se companioni extraordinari în joaca celui mic, fie la grădiniță sau acasă.
  7. Jucării de pluș – Aveți girafă multicoloră? Dar căluț care nechează, aveți? Mi-ar plăcea o pisică de pluș! – De regulă părinții vin cu temele foarte bine documentate și precise, în funcție de dorințele celor mici. Copilașii au o memorie vizuală fantastică și știu exact cum vor să fie jucăria pe care o caută. De cele mai multe ori aceștia se declară mulțumiți cu ceea ce găsesc la noi în magazin, și pleacă cu zâmbetul pe buze.
  8. Jucării din lemn – Deși în țările nordice jucăriile de lemn au o istorie mai veche, acestea au început să ia amploare și la noi de câțiva ani buni. Jucăriile de lemn se situează în topul jucăriilor educative pentru copii, având multiple beneficii atât asupra celor mici dar și a mediului înconjurător. Astfel, jucăriile de lemn au o durată de viață mai lungă pre deosebire de cele din plastic, stimulează puterea de concentrare, calmul și imaginația. Fiind confecționate din lemn, copiii au ocazia de a interactiona cu un material natural, biodegradabil și reciclabil, ajutând astfel la protejarea mediului înconjurător. Jucăriile de lemn sunt foarte căutate pentru copii de toate vârstele, având avantajul că sunt prelucrate cu vopsea non-toxică. Dintre cele mai căutate jucării de lemn amintim: jucăriile cu tijă, formele geometrice Arko, cuburile de lemn, ceasul, lada cu scule, jucăriile de sortat, dar și trenulețele cu forme geometrice sau animale.
  9. Blistere – Ambalajul tip blister permite prezentarea jucăriei fără a desface produsul. Acestea pot fi ambalate direct în pungă sau pe un suport de carton și au avantajul că prezintă jucăria într-o formă sigură și transparentă cumpărătorului. La GașcaDeJucării se pot găsi seturi de doctor și truse medicale pentru micii pasionați de medicină, seturi de pirați, set de pompieri, set de poliție, dar și roboți care se transformă în mașinuțe.
  10. Jucării pentru exterior – Mișcarea se află în topul priorităților când vine vorba de creșterea armonioasă a celor mici. Viața însemnă mișcare de toate felurile, fie că mergeți la plajă, practică un sport de performanță, sau ajută la curățenie prin casă. Și cum putem mai bine să îl ghidăm decât prin puterea exemplului?! Cu toții am avut o copilărie, în care trebuia să fii mai degrabă inventiv pentru a-ți crea jucăriile. Putem sări coarda spre exemplu, care deși este un joc banal pe care îl cunoaște toată lumea, îți antrenează toate grupele de mușchi, fiind un bun prilej de a consuma energia celor mici și de ce nu, de a scăpa de câteva kilograme. Vara ne putem juca în nisip cu setul de lopățele, sau dacă nu ajungem la mare, putem juca golf în grădină.

Dacă v-a plăcut articolul nostru și soluțiile oferite la întrebarea ”Ce jucării sub 50 lei putem cumpăra pentru băieței?”, vă invităm să ne apreciați cu un Like pe Facebook.

Despre ce v-ar plăcea să discutăm în articolul următor?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.